16-11-2012

Scrisoare apocrifă a pictorului Corneliu Baba către Henry Mavrodin

Dragul meu Mao,

Cum poţi bănui, onorez încă eternele rigori ale capriciilor materiei spre devenire, precum adevărurile ce vieţuiesc din bogăţia lor majoră, relativitatea cu care au fost împroprietărite la naştere. Devenirea, iată Mao, un cult fără martiri sau ierarhii, echidistant dispensator de drepturi şi îndatoriri, tolerant, dar şi neiertător. Cum nici după vieţuire nu se repetă nimic identic (vezi vechiul val filozofic), din descrierea propriei deveniri, dacă aş încerca-o, ai avea de găsit doar cópii aproximative ale aceloraşi vechi cuvinte.
Aminteşte-ţi de aiuritoarele descrieri ale culorilor ce-ncurajează lăsarea acelui fel de întuneric prin îngenunchere a fiorilor raţiunii văzului; orice traducere e mutilare. Procesul împretudinderii, de asemenea, nu ţi-l pot ilustra, cu atît mai puţin cu cît sînt încă prea material pentru o ipotetică întîlnire de substanţă, cu transcendentul. Unica şansă ar intermedia-o unitatea contrariilor, dar care, şi aceasta, s-ar prăbuşi, tot dialectic, prin ambigua, dar şi nociva interdependenţă. În fapt, chiar dacă nu în întregime, devenirea se suprapune pe calea, uneori mult încetinită, înspre un eventual deznodămînt, cum ar fi revelaţia care, la rîndul ei, ar continua să devină, şi nu-ntrezăresc ce, dacă nu chiar necunoscuta, în vederea alcătuirii Marii Ecuaţii, şi, fireşte, doar în baza prezumţiei că ar tinde spre ceva superior, în devenire.

(Observator cultural, 16 noiembrie 2012)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *