Punctul arhimedic

Deși, încă neprobate, informațiile cu privire la promisiunile trecerii prin transformare într-o altă lume, anticipă fără margine de eroare, confirmarea legii lui Lavoisier, lege, care include cu discreție și excelența structurii inteligenței, ce modelată pe a materiei, o stăpânește în vederea utilizării sale. Bergson considera că, ar fi fost dorința însăși a materiei[1]. Mai mult decât dorință, ar fi un fel de constrângere, după cum lăcașul de cult sau relicva, indiferent cărei confesiuni ar aparține, nu pot iradia valori spirituale, în lipsa suportului lor material; și Dumnezeu și-a parcurs periplul material negând destinul materiei prin propria înviere, reîntorcându-se apoi, la aceeași materie, în scopul perpetuării memoriei chipului și a suferințelor sale. Nimic nu se pierde, totul se transformă, conform inteligenței materiei; și sacrul are toate capacitățile pentru a fi una din categoriile minții[2].
În substanța aceleiași legi, doar cu condiția să fi avut cândva un început, eternitatea și-ar putea regândi statutul, ce oricum nu prea pare să mai fie același; se umblă și la veșnicie, cântărindu-i-se punctele în care slăbiciunile acesteia ar fi vulnerabile. Ipotetica confirmare a eventualului început al eternității, nu ne-ar prejudicia condiția existenței căreia, în acest caz, i-ar schimba doar regulile, și la rândul lor, acestea ar reclama rațiuni corespunzătoare noilor coordonate. Imaginarea ipotezei ar comporta și firești adeguări coerente fiecărei eventuale variante, infinit (sic) posibile.
Spre pildă, sânii piramidali ai Egiptului, continuă să alăpteze cerul, de câteva milenii, cu aceeași senină proiecție spre viitor.
Prima formă de reprezentare estetică apare ca simbol, înaintea sciziunii sale în material și spiritual, ce doar împreună îi constituie simbolului, densitatea substanței. În fapt, Egiptul este prima etapă constitutivă sau punctul arhimedic al întregii istorii, al religiilor, al spiritului și implicit al artei, cum scrie Maurizio Ferraris[3]. Simbolul se manifestă clar disjunct, în spiritual și material, în Egipt unde acesta este palpabil prin intuiția imortalității spiritului; invenția îmbălsămării, sinteză a esteticii și logicii unde, nici moartea și nici spiritul, nu au ponderea puterii de persuasiune a idealizării, ce conservă materia transformând-o în spirit. Astfel, corpul este mai mult decât un corp; este superior sieși, din moment ce promite excelența imortalității spiritului. Defunctul este onorat prin custodia eternă a trupului transfigurat. Pare că legea lui Lavoisier funcționează și în plan spiritual.

H.M.
2016

[1] Henri Bergson, Gândirea și mișcarea, Polirom, Iași, 1995.

[2] Rudolf Otto, Sacrul, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2002.

[3] Maurizio Ferraris, Estetica razionale, Raffaello Cortina Editore, Milano, 1997

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *