8-11-2009

Maestre drag,

Anul ce stă să se dea deoparte, cu aceeaşi insistenţă a ultimilor nouă, încearcă laolaltă să ne imite veacul, deşi i-au mai fost înlocuite statuile şi trecutului i s-au mai operat cîteva rectificări; un fel de reproducere colorată de mînă, căreia i se-ntrevăd contururile originare, mai cu seamă în jurul chipurilor. V-au imitat semnătura şi pe lespede. Continuă lectura “8-11-2009”

Despre supremul artistic

Dintre arte, unele pare că se văd cu ochiul liber şi acest mare neajuns, le permite acestora, să fie iubite şi îmbrăţişate cu mare uşurinţă de noi toţi, dar şi de către oricine.
Cazurile în care artele sunt refractare până şi la mângâierile inocente, închizându-se astfel înţelegerii, sunt recompensate uneori cu discretă şi răbdătoare toleranţă. Doar uneori. Continuă lectura “Despre supremul artistic”

18-11-2003

Iubite Maestre,

S-au adunat scrisori si va raspund ca in fiecare an la cele ce nu mi se adreseaza strict, evitind sa mai scriu despre ce se intimpla aici jos, in viata, cit imi sta in putinta, pentru ca mai intirzii, urmind cu incapatinare alegerea de a trai in coerenta cu ceea ce sint; marturisesc ca intimpin obstacole ce de multe ori imi depasesc puterile, cu atit mai mult cu cit traitul in acum, oricit ar putea fi de compensator sau de comod, imi evoca imaginea unei partide de table, jucata in pijama pe balcon. Continuă lectura “18-11-2003”

dacă aş fi ridicat mâna

mamei mele, Maria Claudia,
pentru discreta complicitate

Cât despre scările de asalt, mă refer la lungimea lor, dimensiunea cerută este foarte uşor de fixat, dacă un zid are zece picioare înălţime, scările trebuie să depăşească douăsprezece picioare. Cât despre situaţia dintre baza scării şi aceea a zidului, pentru a fi în concordanţă cu numărul oamenilor care urcă, ea trebuie să fie egală cu jumătatea înălţimii scării. Dacă este mai mare, greutatea oamenilor suiţi pe scară o va rupe cu uşurinţă; dimpotrivă, prea drept aşezată, oamenii riscă să se prăbuşească…

Polybios, Istorii II, Cartea IX-a, p. 78, E.Ş.E.., Buc., 1988 Continuă lectura “dacă aş fi ridicat mâna”

Vechea lege a lui Lavoisier

Visătorilor, celor ce după toate,
se încumetă să mai încerce

H.M.

Prolog

Când răspunsurile nu mai puteau face faţă întrebărilor, de fiecare dată s-a recurs la Platon. Recursul ciclic la Platon, de-a lungul civilizaţiei europene, a fost mereu benefic deşi, tot ce se repetă revenind, poartă cu sine nuanţate torsiuni, semnificaţiilor. Continuă lectura “Vechea lege a lui Lavoisier”