Maestre drag,
Încă mai pot să vă ţin la curent cu lumea, cu ce mai aflu. Pare să fi rămas totul cum ştiaţi, dar fără să mai fie la fel, sau cel puţin faţă de vremea cînd doboram cu arma idealuri sub formă de îngeri, cînd nimeni nu le bănuia iminenta extincţie. Ultimele generaţii de idealuri se adaptează la purtător, şi piesele de schimb ale îngerilor se găsesc şi pe piaţa liberă, astfel că şi vînatul devine superfluu, cu atît mai mult cu cît poate fi mimat să pară la fel ca atunci.
Mai aflu că şi oamenii, mai omogeni, dar şi în virtutea coerenţei cu fondul pe care se profilează, se pliază cu majoră uşurinţă.
Gesturile, însă, acestea par încă să mai fi rămas hotărîtoare – spre pildă, cînd primim buchete de flori cu miros de transpiraţie, tot gestul e cel care contează. Şi dintre vechile adevăruri, cîte unul mai rezistă, cum ar fi convingerea lui Aristotel: Ce este sănătos şi bun pentru om diferă de ceea ce este sănătos şi bun pentru peşti. Fără dubiu, mai sînt şi alte adevăruri rezistente. Despre libertate, însă, de cînd a devenit totalitară, mi-am schimbat opiniile, continuînd să rămîn refractar la uniforme; în fapt, nici Brahms nu place tuturora.
În ce mă priveşte strict, nu s-a atenuat teama de cei ce zîmbesc în permanenţă; nu le rămîne loc pentru nuanţare sau pentru orice altceva care să-i definească. Dubii, cum ştiţi, am avut, oricum, şi în faţa evidenţelor. Prefer să mai scotocesc prin inexistent; îl copiez cu de-amănuntul şi cîteodată îi descopăr detalii intime surprinzătoare. Doar dificultăţile actului sînt depăşite de lipsa utilităţii sale, care se constituie argument contrar.
A rămas totul cum ştiţi, dar cu mici torsiuni, ce-mi amplifică senzaţia de ocolire a memoriei, acea memorie uitucă, ce favorizează mereu prestigiul noului.
Iar s-a făcut tîrziu.
Noapte bună,
HM
18 noiembrie 2015